Lansare film documentar:
"Lykourgos Angelopoulos - Corul Bizantin Grec
30 de ani de activitate"
Primul film documentar din seria de filme realizate de colaboratorii Corului Bizantin Grec, compozitorul şi muzicologul Sotiria Adam şi regizoarea Stella Arkenti.
Filmul reprezintă un superb montaj de 80 minute în care alternează prezentările-lecţie realizate de protopsaltul Lykourgos Angelopoulos precum şi interpretări ale unor compoziţii de referinţă ce traversează muzica bisericească din perioada ei prebizantină până în perioada marilor maistori ce au marcat apogeul acestei arte şi până în zilele noastre. Imaginile reprezintă totodată o inedită sursă de studiere a legăturii dintre hironomie, lucrarea semnelor, interpretare, omogenitate. Interpretarea aparţine renumitului Cor Bizantin Grec care a marcat prin realizarea prezentului material 30 de ani de activitate (1978 - 2008).